ICCCC 2026 a reunit, timp de patru zile, cercetători, cadre universitare și specialiști din întreaga lume! Cu o amplă reprezentare internațională și participanți prezenți atât fizic, cât și online, cea de-a 11-a ediție a International Conference on Computers, Communications and Control (ICCCC 2026) a continuat povestea științifică începută în anul 2006.
Primele revederi au avut loc încă din seara de 6 octombrie, odată cu sosirea și înregistrarea participanților, urmate de Welcome Dinner – un prim moment de întâlnire, conversație și bucurie de a fi din nou împreună.
Ediția din acest an a avut o semnificație aparte: ICCCC 2026 a fost dedicată memoriei academicianului Grigore C. Moisil (1906–1973), una dintre personalitățile fundamentale pentru dezvoltarea informaticii românești, a cărui moștenire științifică continuă să inspire generații de cercetători.
În dimineața zilei de 7 octombrie, în calitate de General & Program Chair al ICCCC 2026, am avut bucuria de a deschide oficial conferința alături de Domnica Dzitac – General & Program Co-Chair, Associate Manager – Policy & Strategy, Tamkeen Abu Dhabi LLC / New York University Abu Dhabi, UAE, și prof. univ. dr. Adriana Manolescu – președinta Consiliului de Administrație al Universității Agora din Oradea.
În acord cu dedicația acestei ediții, prima prelegere invitată a fost susținută de prof. Ioana Moisil, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, nepoata academicianului Grigore C. Moisil. Un moment cu o semnificație aparte, în care memoria, continuitatea și cercetarea s-au întâlnit firesc în deschiderea programului științific.
Programul primei zile a continuat cu keynote lectures și invited talks susținute de invitați din România și din străinătate: Hasan Dincer – Istanbul Medipol University, Turcia; Ioan Buciu – University of Oradea, România; Răzvan Andonie – Central Washington University, SUA; Barnabas Bede – DigiPen Institute of Technology, SUA; Valentina Balas – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad; Alfred Bruckstein – Technion, Israel; și Attila Fazekas – University of Debrecen, Ungaria.
Știința a fost completată firesc de momente de dialog și socializare – un pahar de șampanie după programul științific al dimineții, pauze de cafea și mese petrecute împreună, momente care au oferit timpul necesar pentru revederi, conversații, schimburi de experiență și pentru nașterea unor noi idei și colaborări.
Iar pentru că o conferință internațională înseamnă și descoperirea locului care ne găzduiește, participanții au avut ocazia să descopere frumosul oraș Oradea, printr-un Oradea City Tour dedicat invitaților noștri. Seara de 7 octombrie s-a încheiat într-o atmosferă relaxată, la International Dinner, la Hotel President.
Dimensiunea internațională a acestei ediții a fost ilustrată de participarea unor autori și invitați afiliați unor universități, institute și organizații de cercetare din 20 de țări, reprezentând Europa, Asia, America de Nord, America de Sud, Africa și Australia.
Harta reprezentării internaționale spune poate cel mai bine povestea unei comunități științifice care, pentru câteva zile, s-a reunit la Băile Felix și Oradea.
Joi, 8 octombrie, programul a continuat cu sesiunile științifice paralele, desfășurate fizic și online, cu lucrări dedicate unor teme actuale din domeniul sistemelor complexe de control și comunicații, inteligenței artificiale și deep learning-ului, soft computing-ului și sistemelor fuzzy.
După sesiunile științifice, comunitatea ICCCC s-a întâlnit cu participanții la BACStud 2026 și evenimentele conexe, inclusiv BACStud Engineering Innovation Contest & Expo – „Inovație și Tehnologie în Acțiune!”. Programul a oferit și oportunități de relaxare, de la momente de spa și plimbări prin pădure până la activități la Aqua Park President și în stațiunea Băile Felix.
Seara de 8 octombrie ne-a adus din nou împreună pentru unul dintre momentele speciale ale acestei ediții: acordarea Diplomelor de Excelență – ICCCC 2026, prin care au fost recunoscute contribuții valoroase aduse comunității academice și științifice.
A urmat cina festivă cu specific românesc, la Hotel President, alături de comunitățile evenimentelor desfășurate în aceste zile la Băile Felix. Muzica, dansurile și portul tradițional prezentate de Ansamblul Bihorul au oferit invitaților din țară și din străinătate o frumoasă întâlnire cu tradițiile bihorene. Seara a continuat cu muzică, dans, voie bună și bucuria de a fi împreună.
Vineri, 9 octombrie, ultimele ore au fost dedicate relaxării, conversațiilor și timpului petrecut împreună, înainte de încheierea conferinței și plecarea participanților.
Privind în urmă, ICCCC 2026 a însemnat mai mult decât lucrări științifice, prelegeri și sesiuni de cercetare. A însemnat oameni care s-au întâlnit, idei care au circulat, prietenii care s-au reînnoit și colaborări care au început sau s-au consolidat dincolo de programul conferinței.
Mulțumim tuturor invitaților, participanților, autorilor, partenerilor și membrilor echipei de organizare pentru contribuția la succesul acestei ediții!
ICCCC 2026 s-a încheiat, dar ideile, prieteniile și colaborările construite la Băile Felix și Oradea merg mai departe.
Pentru că aceasta este adevărata valoare a ICCCC: continuitatea unei comunități științifice internaționale, unite prin cercetare, dialog și oameni.
General and Program Chair,
Conf. univ. dr. ing. Simona Dzițac