EnergoMărţişorul

În perioada 09.02.2019 – 08.03.2019 a avut loc evenimentul "EnergoMărţişorul" organizat de Asociaţia CCSISEO în parteneriat cu Centrul de creaţie ştiinţifică şi inovare al studenţilor energeticieni orădeni & Şcoala gimnazială “Nicolae Bălcescu” din Oradea.

În prima parte, activităţile au fost axate pe confecţionarea de mărţişoare originale, apoi oferirea lor doamnelor şi domnişoarelor în campusul studenţesc şi la Şcoala „Nicolae Bălcescu” din Oradea.

Mărţişoarele create au avut o “mare încărcătură energetică” şi la propriu şi la figurat, prin faptul că versurile, sloganurile, urările scrise pe ele au cuprins cuvinte cheie din domeniul energetic, împreună cu firul roşu-alb împletit aflându-se un mic obiect din acest domeniu. Cartolina-mărţişor a avut imprimată şi un Cod QR care, prin scanare, a putut face trimitere către pagina web a Asociaţiei CCSISEO.

Sărbătoarea mărţişoarelor a continuat cu ocazia team building-ului dedicat Zilei Internaţionale a Femeii, din perioada 8-10 martie 2019, de la Pensiunea Onelia de pe Valea Arieşului când membrii şi simpatizanţii asociaţiei au împărţit mărţişoare tuturor doamnelor şi domnişoarelor prezente la eveniment, iar cei prezenţi au fost provocaţi la un brainstorming de „mesaje energetice”, la concursuri şi alte surprize generate de bucuria întâmpinării primăverii cu tradiţia românească a Mărţişorului.

Adresez mulţumiri d-nei prof. Szatmari Dorina şi elevilor dânsei de la Şcoala “Nicolae Bălcescu” din Oradea, minunaţilor studenţi, precum şi publicaţiei Ovidan şi domnului redactor şef Ovidiu Dan, pentru frumoasa colaborare.

O primăvară frumoasă tuturor!

Detalii la adresa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.17532

Preşedinte Asociaţia CCSISEO,

Simona Dziţac

Galerie foto: