Simpozionul „Paradigma Ubuntu: reper moral pentru Asociaţia CCSISEO”

Sâmbătă, 6 aprilie 2019 s-a desfăşurat la Hotelul Termal din Băile Felix Simpozionul „Paradigma Ubuntu: reper moral pentru Asociaţia CCSISEO”, simpozion organizat de Asociaţia Clusterul de Cercetări Ştiinţifice, Inovare şi Studii Europene din Oradea în parteneriat cu Universitatea Agora din municipiul Oradea şi Cercetare Dezvoltare Agora.
Motto-ul simpozionului a fost acelaşi cu motto-ul Asociaţiei CCSISEO: „Eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”.

La simpozion s-a făcut remarcată prezenţa unor invitaţi speciali, a majorităţii membrilor Asociaţiei CCSISEO, a unor renumiţi artişti care au încântat publicul cu momente artistice diverse şi deosebite, precum şi prieteni dragi şi simpatizanţi ai asociaţiei din diverse colţuri ale ţării - Arad, Alba Iulia, Brad, Petroşani, Timişoara, Zalău, dar şi din afara ţării, mai precis din India.

Din sumarul simpozionului amintim:

  • primirea participanţilor şi welcome coffee;
  • prezentarea Asociaţiei CCSISEO de către preşedinta acesteia, Dziţac Simona, prin apelarea la conţinutul site-ului asociaţiei, precum şi provocarea de către Directorul Departamentului de Marketing, Imagine, Comunicare şi Fundraising al Asociaţiei CCSISEO, Carmen Vasile, a fiecărui membru al asociaţiei de a se prezenta şi a se autocaracteriza prin intermediul a trei cuvinte;
  • susţinerea prelegerii „Paradigma Ubuntu” de către Ioan Dziţac, Director al Departamentului de Relaţii cu Mediul Educațional Universitar al Asociaţiei CCSISEO;
  • susţinerea prelegerii „De la Computer la Artă. Raţionamentul unei activităţi diversificate”, realizată de invitatul special al simpozionului, artistul digital arădean Marius Şucan;
  • poesis cu Elena Marica şi Cristian Şandro;
  • expoziţie de picturi realizate de Delia Şandro şi Marius Şucan;
  • pauză de socializare cu invitaţia participanţilor la servirea unei gustări;
  • în paşi de dans latino cu Denisa Fildan şi Etien Doboş, premiaţi cu locul I la campionatul naţional în 2018 la categoria 16-18 ani, aceştia fiind antrenaţi la Clubul de dans sportiv „Stelele Dansului”;
  • moment artistic cu Alexandrina Chelu;
  • muzică populară interpretată de micuţa Daria Seica;
  • o suită de jocuri populare prezentate de formaţia Datini din Bihor;
  • festum Asociaţia CCSISEO care a cuprins mai multe surprize:
    • prezentarea Proiectului Kapo de către Olivia Burtă - Directorul Departamentului de educaţie pentru sănătate al Asociaţiei CCSISEO,
    • o demonstraţie de Kangoo Jumps condusă de Daiana Dobraş alături de Olivia Burtă şi Carmen Vasile,
    • o melodie interpretată de Carmen Vasile,
    • antrenarea de către formaţia Datini din Bihor a celor prezenţi la dans şi voie bună;
    • cinstirea cu şampanie şi tort a participanţilor la simpozion;

  • acordarea diplomelor speciale şi de participare celor prezenţi;
  • poze de grup;
  • momente de relaxare în Băile Felix.

Adresez mulţumiri cu plecăciune respectuoasă tuturor participanţilor – invitaţi speciali, artişti, membri şi simpatizanţi ai Asociaţiei CCSISEO - pentru alegerea de a petrece împreună câteva ore dintr-o zi de weekend pentru a fii parte la un “simpozion altfel” l-aş numi, prin prisma momentelor, abordărilor, invitaţilor, prin prisma poveştilor de viaţă, a poveştilor de primăvară...

Sunt convinsă că am trait împreună clipe memorabile.

Mulţumesc de asemenea personalului Hotelului Termal pentru amabilitate, Pizzeriei – restaurant Mamma Mia Don Felipe, tuturor participanţilor, precum şi celor care au contribuit la partea organizatorică a unui eveniment, pe care doar împreună l-am putut ridica la un nivel de excepţie.

Să ne dea Dumnezeu sănătate şi putere de a ne reîntâlni şi cu alte ocazii la fel de frumoşi, la fel de umani, la fel de implicaţi, la fel de sufletişti, la fel de dornici de revedere şi de colaborare!

La cât mai multe proiecte de excepţie pentru Asociaţia CCSISEO!

Mulţumesc domnului Ovidiu Dan şi publicaţiei Ovidan pentru colaborare. Detalii - aici

Galerie foto extinsă - aici

Preşedinte Asociaţia CCSISEO,

Simona Dziţac

Galerie foto: