Labreu, creat din catifea pe exterior și pânză de cânepă pe interior, are un model floral cusut manual și un buzunăraș interior care avea drept scop depozitarea monedelor. Era purtat peste un spăcel sau ie, la evenimente speciale sau duminica la Biserică. Este originar din zona Sâmbăta-Rogoz și are o vechime de 70-80 de ani.